,

Ajută-i pe ceilalţi să-şi învingă defectele

 

” Un om a plantat un trandafir, plin de speranţă a început să-l ude, şi înainte ca acesta să înflorească l-a examinat. A observat mugurul care avea să iasă curând, dar a observat şi spinii de pe tulpină şi s-a gândit: „Cum poate o floare atât de frumoasă să provină dintr-o plantă atât de plină cu spini ascuţiţi?” Întristat de acest gând, a uitat să mai ude trandafirul, şi chiar înainte să înflorească, trandafirul a murit.

Aşa se întâmplă şi cu multi oameni. În fiecare suflet există un trandafir. Calităţile pozitive plantate în noi la naştere, se dezvoltă pe pământul cu spinii greşelilor noastre. Mulţi dintre noi când ne uităm la noi înşine, vedem doar spinii, defectele. Devenim disperaţi de gândul că nimic bun nu este în noi. Neglijăm să udăm binele din noi, şi este posibil ca acesta să moară. Nu suntem conştienţi de potenţialul nostru.

Unii oameni nu văd trandafirul din interior şi au nevoie de alţii ca să le arate. Una din cele mai frumoase calităţi de care poate dispune o persoană, este aceea de a trece peste spinii celuilalt şi de a găsi trandafirul. Aceasta este una din caracteristicile iubirii…să priveşti o persoană, să cunoşti defectele sale şi s-o accepţi în viaţa ta…în tot acest timp recunoscând nobleţea sufletului său. Ajută-i pe ceilalţi să-şi învingă defectele. Dacă le arătăm „trandafirul” din ei, îşi vor învinge spinii. Numai atunci vor reuşi să înflorească de mai multe ori.”

 

,

Băiatul şi copacul

 

A fost odată, demult, un măr uriaş. Un băieţel venea mereu să se joace pe lângă el, se urca până în vârful lui, gusta din mere, adormea fericit la umbra copacului. Ce mai! Îi plăcea tare mult copacul lui, iar mărul îl iubea şi el la fel de grozav. Dar, într-o zi, băieţelul veni abătut lângă copacul său. Copacul îl îmbie: „Vino să te joci cu mine!“ Băieţelul îi răspunse: „Nu mai sunt copil mic, să-mi găsesc de joacă în jurul copacilor. Aş vrea jucării, dar am nevoie de bani ca să le cumpăr!“

 

„Îmi pare rău, dar nu am bani. Poţi culege însă toate merele mele şi să le vinzi. Astfel, vei reuşi să-ţi cumperi jucăriile pe care ţi le doreşti.“

 

Cât de fericit era băiatul acum! A cules merele şi a plecat bucuros. Dar, după aceea, el a încetat să mai vină să viziteze copacul. Mărul devenise din nou trist, căci i se făcuse din nou dor de copil. Însă copilul, devenit acum matur, a venit iar la vechiul său prieten, care l-a primit binevoitor: „Vino să te joci cu mine!“ „Acum nu mai am timp de joacă, răspunse băiatul. Trebuie să muncesc pentru familia mea. Avem nevoie de o casă în care să ne adăpostim. Poţi să mă ajuţi?“

 

„Îmi pare rău, dar eu nu am nici o casă să-ţi dau, a răspuns copacul. Dar poţi tăia din ramurile mele groase şi să-ţi faci o casă din ele.“ Aşa că băiatul s-apucă să taie toate ramurile groase ale copacului şi plecă fericit. Pomul nostru se bucură că cel pe care-l cunoştea era mulţumit, dar după ce plecă, băiatul nu se mai întoarse multă vreme la copac. Aşa că acesta era din nou trist şi singuratic. Într-o zi călduroasă de vară, sosi iar. Pomul radia de bucuria întâlnirii. „Bine ai venit!“

 

„Sunt tare trist şi simt că îmbătrânesc. Aş dori să călătoresc pe mare, să cunosc oameni noi. De unde aş putea procura o barcă?“ „Poţi folosi trunchiul meu ca să construieşti barca ta. Astfel, vei putea să călătoreşti fericit spre zări îndepărtate.“

 

Băiatul tăie trunchiul copacului şi-şi făcu o barcă, cu care călători pe mări, timp îndelungat. După mulţi ani se reîntoarse la copac. Dar, de data aceasta, pomul îi spuse fără să mai aştepte cuvântul omului:

 

„Îmi pare rău, băiatul meu, dar nu mai am nimic să-ţi dau. Nu mai am mere pentru tine!“ „Nu mai am nici eu dinţi să le mănânc“, îi răspunse copilul, acum sunt bărbat în vârstă.

 

„Nici trunchi ca să te urci pe el“, îi zise copacul. „Sunt prea bătrân ca să mă caţăr acum.“ „Nu mai am, într-adevăr nimic să-ţi ofer, poate doar rădăcinile mele, care se sting“, a zis copacul în lacrimi.

 

„Nu mai am nevoie de nimic; doar de un loc de odihnă. Sunt foarte obosit după toţi aceşti ani!“ a răspuns băiatul. „Foarte bine! Rădăcinile mele sunt cel mai bun loc de odihnă. Vino, vino aici şi stai cu mine, odihneşte-te!“

 

Băiatul s-a aşezat lângă copac, iar copacul era vesel, zâmbind printre lacrimi. Aceasta este povestea fiecăruia dintre noi. Copacul îi reprezintă pe părinţii noştri. Când suntem mici, îndrăgim joaca în preajma lor. Când creştem, îi părăsim. Mai venim pe la ei când avem nevoie de ceva sau suntem la ananghie.

 

Dar, indiferent ce se întâmplă, părinţii sunt alături de noi, spre a ne ajuta cu tot ce pot, ca să ne facă fericiţi. Poate vă gândiţi că băiatul din povestea noastră era plin de cruzime, dar aşa ne tratăm cu toţii părinţii.

 

Spuneţi istorioara aceasta şi altora şi să nu ne uităm nicicând părinţii, astfel încât şi copiii noştri să ia exemplu de la noi…

 

(Augustin PĂUNOIU)

,

13 virtuti – Benjamin Franklin

Benjamin Franklin În autobiografia sa enumeră cele 13 virtuți astfel:

 

  1. Cumpătare: Nu mânca până ți se face greață, niciodată nu bea până la exaltare.
  2. Tăcere: Vorbeşte doar ceea ce poate aduce vreun beneficiu celorlalţi sau ţie însuți, evită conversaţiile nesemnificative.
  3. Ordine: Toate lucrurile tale să fie la locul lor, toate treburile tale rezolvă-le la momentul lor.
  4. Determinare: Fii hotărât în realizarea a tot ce ar fi trebuit să faci, realizează negreşit ceea ce ai hotărât.
  5. Modestie: Cheltuieşte doar pentru lucrurile ce sunt folositoare altora sau ţie. Nu irosi nimic.
  6. Diligență: Nu pierde timpul, ocupă-te întotdeauna cu ceva util, elimină toate acţiunile care nu sunt necesare.
  7. Sinceritate: Nu folosi trucuri ce ar putea face rău cuiva, gândeşte în mod inocent şi just, şi, dacă vorbeşti, fă-o în concordanţă.
  8. Dreptate: Nu face rău nimănui prin jigniri sau omiţând să predai bunurile care țin de datoria ta.
  9. Moderaţie: Evită extremele; abţine-te de la jigniri stimulate de resentimente, oricât ai crede că acestea sunt meritate.
  10. Curăţenie: Nu tolera lipsa de curăţenie la corpul, hainele sau camera ta.
  11. Calm: Nu te supăra pentru nimicuri sau pentru accidente obișnuite ori inevitabile.
  12. Castitate: Frecventează rar plăcerea sexuală, fă-o doar pentru sănătatea sau descendenţa ta, niciodată din plictiseală, slăbiciune sau pentru a aduce injurii păcii sau reputaţiei proprii ori a altei persoane.
  13. Umilinţă: Imită-l pe Iisus şi pe Socrate.
,

Suferința este temporară! ( Alex Ureche)

 

 

De multe ori atunci când viața ne „lovește în plin” cu vremuri aspre, ne demoralizăm. Plecăm capul, privirea, umerii, și ne dispare acel nerv, acel zvâc. Ne lăsăm copleșiți și uităm că de-a lungul vieții noastre am mai trecut prin situații pentru care la momentul respectiv nu găseam nicio scăpare, nicio portiță de ieșire, dar până la urmă, am făcut-o.

Destul de des aud oameni care spun că trebuie să îți uiți trecutul ca să poți mergi mai departe, dar adevărul este că dacă faci asta, vei uita experiențele trăite și lecțiile de viață învățate. Cei care nu învață din istorie sunt condamnați să o repete, spunea Santayana.

Read more

,

Bucuria

 

Sunt perioade in viata mea, uneori prea lungi si amare, in care imi lipseste bucuria. Teoretic stiu ca am atatea motive pentru care ar trebui sa sar intrun picior si sa nu mai pot de bucurie. In ciuda a ceea ce stiu in mintea mea, parca inima mi-e pe alta lungime de unda, ma cuprinde amaraciunea, oboseala, dezamagirea, ingrijorarea, nemultumirea.

Nu-mi place starea aceasta, imi place sa ma bucur, viata pe care Dumnezeu vrea sa o traiasca in mine nu e o viata de tristete, nu e stearpa si gri. Viata din belsug promisa de Isus celor ce aleg sa-L urmeze pe El nu poate sa arate asa.

Inseamna ca sursa bucuriei mele, care se clatina cand bate vantul, care ma paraseste cand lucurile merg prost, nu e unde trebuie. Daca bucuria mi se naste din realizarile mele sau ale celor dragi, din circumstantele vietii, din orice alta sursa decat Dumnezeu, sunt pe un drum gresit.

La ce m-as putea astepta ?

Bucuria e roada Duhului Sfant in viata mea. Daca-mi lispeste, inseamna ca legatura mea cu divinitatea e subreda. Inseamna ca pacatul din viata mea, nemarturisit si nelasat, imi ascunde Lumina Fetei Lui. Inseamna ca lupt cu morile de vant, cautand sa schimb circumstantele care nu-mi convin, care ma secatuiesc de energie si pace, de bucurie, de odihna si entuziasm, in loc sa privesc unde trebuie.

De ce nu las prezenta Lui sa ma umple si sa ma poarte prin vaile umbroase si reci din viata mea? De ce pierd din vedere ca Dumnezeu e in control si promsiunile Lui stau in picioare, astfel incat ma pot odihni in umblarea mea cu El, ma pot bucura aflandu-ma in voia Lui, in orice imprejurare a vietii?

Iata ce spune Jerry Briges : “Putem trece prin viata plictisiti, mohorati si cartitori sau ne putem bucura in Domnul! A fi lipsit de bucurie inseamna a-L dezonora pe Dumnezeu si a respinge dragostea Lui, inseamna ca nu-L crezi pe Diumnezeu si nu te increzi in El. A fi plin de bucurie inseamna ca recunosti cine este Dumnezeu si inseamna sa spui unei lumi care ne priveste “Dumnezeul nostru domneste”.

 

Autor: Vio Restea

 

,

Cioara – o pildă cu morală neagră

O cioara traia in padure si era absolut multumita de viata sa. Insa intr-o zi a vazut o lebada…

“Aceasta lebada este atat de alba”, s-a gandit cioara. “Si eu sunt atat de neagra. Aceasta lebada trebuie sa fie cea mai fericita pasare din lume.”Cioara i-a comunicat lebedei ceea ce gandea. “De fapt”, i-a raspuns lebada. “Simteam ca sunt cea mai fericita pasare din imprejurimi pana cand am vazut un papagal care avea doua culori. Acum cred ca papagalul este cea mai fericita pasare care a fost creata”

Apoi cioara l-a abordat pe papagal. Papagalul i-a explicat: “Am trait o viata foarte fericita pana cand am vazut un paun. Eu am doar doua culori, insa paunul are o multitudine de culori.”Mai tarziu, cioara a vizitat un paun de la gradina zoologica si a vazut ca sute de oameni s-au adunat ca sa il vada.

Dupa ce oamenii au plecat, cioara s-a apropiat de paun. “Draga paun”, a spus cioara. “Esti atat de frumos, in fiecare zi mii de oameni vin sa te vada. Cand oamenii ma vad pe mine, imediat ma gonesc. Cred ca esti cea mai fericita pasare de pe planeta.”Paunul a raspuns: “Am crezut dintotdeauna ca sunt cea mai frumoasa si fericita pasare de pe planeta. Insa din cauza frumusetii mele, sunt inchis in aceasta gradina zoologica. Am cercetat cu atentie gradina zoologica si am realizat ca cioara este singura pasare care nu este inchisa intr-ocusca. Asa ca zilele trecute m-am gandit ca daca as fi o cioara, as putea sa hoinaresc fericit pretutindeni.”

Morala: Aceasta este si problema noastra. Ne comparam in mod zadarnic cu altii si ne intristam. Nu pretuim ceea ce Dumnezeu ne-a dat ceea ce duce la ciclul vicios al nefericirii! Invata sa fii fericit cu ceea ce ai in loc sa te agati de ceea ce nu ai!! Intotdeauna va exista cineva care va avea mai mult sau mai putin decat ai tu!

Persoana care este multumita cu ceea ce are este cea mai fericita persoana din lume!!!

,,Toate zilele celui nenorocit sunt rele, dar cel cu inima mulţumită are un ospăţ necurmat.“ – Proverbele 15:15

,

Cutia cu piersici

Un profesor a dat fiecarui student ca tema pentru lectia de saptamana viitoare, sa ia o cutie de carton si pentru fiecare persoana care ii supara, pe care nu pot s-o sufere si s-o ierte, sa puna in cutie cate o piersica, pe care sa fie lipita o eticheta cu numele persoanei respective.

Timp de o saptamana, studentii au avut obligatia sa poarte permanent cutia cu ei: in casa, in masina, la lectii, chiar si noaptea sa si-o puna la capul patului.

Studentii au fost amuzati de lectie la inceput, si fiecare a scris cu ardoare o multime de nume, ramase in memorie inca din copilarie.

Apoi, incetul cu incetul, pe masura ce zilele treceau studentii adaugau nume ale oamenilor pe care ii intalneau si care considerau ei ca au un comportament de neiertat. Fiecare a inceput sa observe ca devenea cutia din ce in ce mai grea. Piersicile asezate in ea la inceputul saptamanii incepusera sa se descompuna intr-o masa lipicioasa, cu miros dezgustator si stricaciunea se intindea foarte repede si la celelalte.

O problema dificila mai era si faptul ca fiecare era dator sa o poarte permanent, sa aiba grija de ea, sa nu o uite prin magazine, in autobuz, la vreun restaurant, la intalnire, la masa, la baie, mai ales ca numele si adresa fiecarui student, ca si tema experimentului, erau scrise chiar pe punga. In plus, cartonul cutiei se stricase si ea ajunsese intr-o stare jalnica: cu mare greutate mai putea sa faca fata sarcinii sale.

Fiecare a inteles foarte repede si clar lectia pe care a incercat sa le-o explice profesorul cand s-au revazut dupa o saptamana, si anume ca acea cutie pe care o carasera cu ei o saptamana intreaga nu a fost decat expresia greutatii spirituale pe care o purtau, atunci cand strangeau in ei ura, invidie, raceala fata de alte persoane.

De multe ori credem ca a ierta pe cineva este un favor pe care i-l facem acelei persoane.

In realitate insa, acesta este cel mai mare favor pe care ni-l putem face chiar noua insine!

In cutia ta, cate piersici sunt si ce ai de gand sa faci cu ele?

,

Sursa bunatatii si a iubirii

 

Fiindca noi ne bazam gandirea noastra pe invatatura Domnului Isus, vom cauta sa descoperim gandirea Lui cu privire la aceasta problema atat de importanta.

Am arătat că științele care se ocupă cu studiul omului (neurologia, antropologia, sociologia, etc.) au făcut recent descoperirea că omul este structurat pentru bunătate, compasiune, iertare, gratitudine, atitudini care produc substanțe care determină buna funcționare a persoanei și-i dau sentimentul de împlinire și de fericire.

Am văzut însă că oamenii de știință care au făcut aceste descoperiri sunt evoluționiști și consideră că bunătatea și celelalte atitudini pozitive sunt produsul omului însuși. Am văzut de asemenea că o mare parte din acesti cercetătări sunt înclinați spre budism, hinduism și alte sisteme de gândire orientale, grupate sub numele de ”New Age”. Ei propagă ideea că omul își poate dezvolta bunătatea, compasiunea și celelalte atutudini benefice funcționării împlinitoare a omului prin meditație și alte practici de tip oriental.

Ideea că bunătatea și iubirea sunt absolut necesare si vitale atât individului cât și societății este, așadar, un bun câștigat. Noi vom mai face incursiuni în lumea acestor cercetări științifice, pentru a întări convingera că este categoric în folosul omului să-și cultive aceste atitudini pozitive.

Dar ideea cea mai controversată de acum înainte va fi aceea a sursei bunătății și iubirii. Sunt ele inerente omului, adică originează ele în om, acesta urmând doar să le cultive, să de dezvolte, să le perfecționeze, sau ele își au izvorul în altă parte?

Fiindcă noi ne bazăm gândirea noastră pe învățătura Domnului Isus, vom căuta să descoperim gândirea Lui cu privire la această problemă atât de importantă.

Trebuie să pornim de la învățătura Lui de bază referitoare la existența a două împărății. În Matei 12:25-27, Isus este acuzat că scoate demonii cu ajutorul șefului demonilor. Isus atrage atenția oponenților Lui că acest lucru ar însemna că ”împărăția lui” ar fi divizată. Acesta este singurul loc unde Isus se referă direct la existența împărăției diavolului. Imediat El adaugă:”Dar dacă Eu scot demonii cu ajutorul Duhului lui Dumnezeu, înseamnă că Împărăția lui Dumnezeu a venit peste voi” (v.28).

În Luca 16:16, Isus împarte istoria umană în două: prima parte a durat până la Ioan Botezătorul, iar a doua a început prin faptul că Isus a adus cu Sine aici pe pământ Împărăția lui Dumnezeu și cine o vede și își dă seama de valoarea ei, dă năvală și intră în ea. Prin urmare, Isus a inaugurat o nouă istorie în care este prezentă între oameni Împărăția lui Dumnezeu, ca o nouă realitate în care se poate intra și, desigur, în care se poate trăi. Isus arată în Luca 17:21 și faptul că Împărăția lui Dumnezeu este o realitate care este ”în lăuntrul vostru”.

 

Trebuie să mai amintim că Isus îi dă diavolului un nume nou, definitoriu, și anume ”cel rău.” În Ioan cap.8, ni se relatează că un grup de farisei au crezut în Isus, dar atunci când Isus le-a spus că acum ei trebuie să trăiască după învățăturile Lui, și numai trăind după aceste învățături vor ”cunoaște Adevărul” și Adevărul îi va face liberi. Ei au ripostat că n-au fost niciodată robii nimănui și s-au înfuriat că Isus a insinuat că ei ar fi robi. Ei s-au aprins, au devenit dușmănoși, ba chiar amenințători și, din modul lor de a discuta și din răutatea lor, Isus a văzut că ei aparțin diavolului. El le-a spus deschis și direct: ”Voi aveți de tată pe diavolul și vreți să împliniți dorințele tatălui vostru. El a fost de la început ucigaș și nu stă în adevăr fiindcă în el nu este adevăr” (Ioan 8.44).

In furia lor, iudeii voiau să-L ucidă. Isus le-a atras atenția că uciderea originează în diavolul și că această formă de răutate le vine de la cel rău.

Tot astfel, când doi ucenici s-au înfuriat pe satul de samariteni care nu le dădea voie să rămână în satul lor peste noapte au cerut voie să coboare foc din cer și să ardă tot satul, Isus le-a atras atenția că gândul acela n-a originat în ei, ci le-a fost inspirat de duhul celui rău (Luca 9:55-56).

Este clar că pentru Domnul Isus sursa răului și a pornirilor răutăcioase este în ”cel rău”.

Să ne reamintim că Dumnezeu l-a făcut pe om ”foarte bun”. Răutatea este un lucru străin naturii originare a omului. Dumnezeu l-a făcut pe om să funcționeze bine numai câtă vreme funcționează prin bunătate.

Sursa răutății este în diavolul. Sursa bunătății este în Dumnezeu. Aceasta înseamnă că problema fundamentală a omului este: Cu cine este cuplat? Vom urmări această problemă fascinantă în articolul următor.

 

Iosif Ton