,

Suferința este temporară! ( Alex Ureche)

 

 

De multe ori atunci când viața ne „lovește în plin” cu vremuri aspre, ne demoralizăm. Plecăm capul, privirea, umerii, și ne dispare acel nerv, acel zvâc. Ne lăsăm copleșiți și uităm că de-a lungul vieții noastre am mai trecut prin situații pentru care la momentul respectiv nu găseam nicio scăpare, nicio portiță de ieșire, dar până la urmă, am făcut-o.

Destul de des aud oameni care spun că trebuie să îți uiți trecutul ca să poți mergi mai departe, dar adevărul este că dacă faci asta, vei uita experiențele trăite și lecțiile de viață învățate. Cei care nu învață din istorie sunt condamnați să o repete, spunea Santayana.

Dacă în momentul ăsta treci printr-o perioadă mai grea în care crezi că nu există nicio cale de scăpare, te încurajez să privești în urmă, să te uiți înapoi în trecutul tău și să îți aduci aminte de o situație dificilă prin care ai trecut. Poate ai avut un moment când ai pierdut foarte mulți bani, aveai impresia că nu îți mai poți reveni financiar.

Poate ai trecut printr-o perioadă mai grea imediat după ce te-ai despărțit de partenerul de viață și credeai că viața ta s-a sfârșit fără el, sau poate ai vrut să te sinucizi, crezând că asta este singura ta salvare, însă ai reușit să treci peste acele momente, iar acum ești aici, ești în viață și citești aceste rânduri. Ceea ce vreau să spun prin asta este că dacă ai trecut prin dificultăți o dată, o vei putea face din nou, și din nou, și din nou!

 

Nimeni nu își dorește să aibă parte de „uragane” și „furtuni” în viața lui, nimănui nu îi place să fie chinuit, însă vremurile grele vin în viața noastră cu un anumit scop, sunt îngăduite de Dumnezeu. Fac parte din misiunea personală a fiecăruia dintre noi, pentru a ne transforma în persoanele care trebuie să fim. Ele vin ca să ne călească.

 

Dacă acum ai parte de situații vitregi, te anunț că ăsta nu este sfârșitul. Greutatea de acum va trece, este temporară, durerea fizică sau emoțională nu este permanentă, asta este doar o etapă a vieții tale, ele fac parte din educația ta. Oricât de lungă și aspră ar fi iarna, până la urmă tot la primăvară se ajunge.

 

Mai jos ai o poveste spusă de Arsenie Boca, „Povestea ceșcuței de ceai”, pe care dacă încă nu o știi, te sfătuiesc să o citești, este foarte interesantă, iar lecția din ea se poate aplica și în viața de zi cu zi.

 

O familie a plecat într-o excursie în Anglia pentru a cumpăra ceva dintr-un frumos magazin de antichități, pentru celebrarea celei de a 25-a aniversări de la căsătorie. Și soției și soțului le plăceau antichitățile și produsele din argilă, obiecte ceramice, în special ceştile de ceai.

Au observat o ceașcă excepțională și au întrebat: „Putem să vedem ceşcuţa aceea? Nu am văzut niciodată ceva atât de frumos!”.

În timp ce doamna le oferea ceea ce ceruseră, ceşcuţa de ceai a început să vorbească:

 

‒ Voi nu puteți să înțelegeți. Nu am fost de la început o ceșcuță de ceai. Cândva, am fost doar un bulgăre de argilă roșie. Stăpânul m-a luat și m-a rulat, m-a bătut tare, m-a frământat în repetate rânduri, iar eu am strigat: „Nu face asta!”,„Nu-mi place!”, „Lasă-mă în pace!”, dar El a zâmbit doar și a spus cu blândețe: „Încă nu!”.

 

Apoi, ah! Am fost așezată pe o roată și am fost învârtită, învârtită, învârtită. „Oprește! Amețesc! O să-mi fie rău!”, am strigat. Dar Stăpânul doar a dat din cap și a spus, liniștit: „Încă nu”. M-a învârtit, m-a frământat și m-a lovit și m-a modelat, până a obținut forma care i-a convenit, iar apoi m-a băgat în cuptor.

 

Niciodată nu am simțit atâta căldură! Am strigat, am bătut și am izbit ușa… „Ajutor! Scoate-mă de-aici!” Puteam să-L văd printr-o deschizătură și puteam citi pe buzele Sale, în timp ce clătina din cap dintr-o parte în alta: „Încă nu”. Când mă gândeam că nu voi mai rezista încă un minut, ușa s-a deschis. Cu atenție, m-a scos afară și m-a pus pe raft… am început să mă răcoresc. O, mă simțeam atât de bine! „Ei, așa este mult mai bine”, m-am gândit. Dar, după ce m-am răcorit, m-a luat, m-a periat și m-a colorat peste tot… mirosurile erau oribile. Am crezut că mă sufoc. „O, te rog, încetează, încetează!”, am strigat. El doar a dat din cap și a spus: „Încă nu!”

 

Apoi, deodată m-a pus din nou în cuptor. Numai că acum nu a mai fost ca prima dată. Era de două ori mai fierbinte și simțeam că mă voi sufoca. L-am rugat. Am insistat. Am strigat. Am plâns… eram convinsă că nu voi scăpa! Eram gata să renunț. Chiar atunci, ușa s-a deschis și El m-a scos afară și, din nou, m-a așezat pe raft, unde m-am răcorit și am așteptat și am așteptat, întrebându-mă: „Oare ce are de gând să-mi mai facă?”.

O oră mai târziu, mi-a dat o oglindă și a spus: „Acum uită-te la tine!”. Și m-am uitat. „Aceea nu sunt eu; aceea nu pot fi eu… Este frumoasă. Sunt frumoasă!”

 

El mi-a vorbit blând: „Vreau să ții minte, știu că a durut când ai fost rulată, frământată, lovită, învârtită, dar, dacă te-aș fi lăsat singură, te-ai fi uscat. Știu că ai amețit când te-am învârtit pe roată, dar, dacă m-aș fi oprit, te-ai fi desfăcut bucățele, te-ai fi fărâmițat. Știu că a durut și că a fost foarte cald și neplăcut în cuptor, dar a trebuit să te pun acolo, altfel te-ai fi crăpat.

 

Știu că mirosurile nu ți-au făcut bine când te-am periat și te-am colorat peste tot, dar, dacă nu aș fi făcut asta, niciodată nu te-ai fi călit cu adevărat. Nu ai fi avut strălucire în viață. Dacă nu te-aș fi băgat pentru a doua oară în cuptor, nu ai fi supraviețuit prea mult, fiindcă acea întărire nu ar fi ținut. Acum ești un produs finit. Acum ești ceea ce am avut în minte prima dată când am început să lucrez cu tine”.

 

Morala este aceasta: Dumnezeu știe ce face cu fiecare dintre noi. EL este Olarul, iar noi suntem argila Lui. El ne va modela, ne va face și ne va expune la presiunile necesare, pentru a fi lucrări perfecte care să împlinească buna, plăcuta și sfânta Sa voie.

 

Dacă viața pare grea și ești lovit, bătut și împins aproape fără milă; când lumea îți pare că se învârtește necontrolat; când simți că ești într-o suferință îngrozitoare, când viața pare cumplită, fă-ți un ceai și bea-l din cea mai drăguță ceașcă, așază-te și gândește-te la cele citite aici și apoi discută puțin cu Olarul.

 

Părintele Arsenie Boca

 

1 reply

Trackbacks & Pingbacks

Comments are closed.